Nervii ei, plăcerea lui.

Există momente în viaţa unui bărbat când este absolut necesar să se rupă de tot ceea ce face ca să împece în cel mai dulce mod o femeie; asta ca să stea liniştit că o mai are în următoarele câteva luni pe lângă el, timp în care poate să o neglijeze, să o rănească, să facă ce vrea din ea. Ceea ce nu îşi dă seama este că el îi oferă înconştient doza de care fiecare femeie frumoasă, dar nu prea deşteaptă, are nevoie. Faptul că nu e la picioarele ei, că e aiurit, că uită, că greşeşte, că are de recuperat la anumite capitole, dar mai ales faptul că nu poate fi schimbat după bunul ei plac o înnebuneşte la propriu. Şi ea nu se va opri din a-l ierta după fiecare ceartă decât în momentul în care va apărea un altul cu mult mai multe defecte, care să o intrige şi mai tare.

Vise, vise…

Ea: – Pfff… Vreau să fie vacanţă. De vară. Da, de varăăă.. Şi să fiu la mare, şi să…

Eu: – Neah. Într-adevăr, şi eu vreau vacanţă. Dar de iarnăăă… Afară să ningă ca-n poveşti, eu să fiu înăuntru, unde-i cald şi bine. Să stau într-un fotoliu, în faţa unui şemineu aprins, cu o păturică deasupra, ca în filmele americanilor ălora, cu o cană de ciocolată fierbinte şi să privesc cum pocnesc lemnele alea în foc… Eeee… Şi să fie în perioada aia dintre Crăciun şi Reveli…

Ea: – Opreşte-te, mamă, din visare! Eşti încă la ora de istorie…

Eu: – …din păcate! Off…. Tu începuşi oricum cu visele ălea…

***

Stăteam eu azi şi mă gândeam… că există două tipuri de vise:

- vise care teoretic se pot realiza, dar îndepărtate din cauza neputinţei noastre de moment;

- vise utopice pentru marea majoritate, dar foarte aproape de materializare în cazul nostru;

După primele tânjim de-a lungul întregii vieţi, iar de ultimele nu ne pasă, nu ni le dorim, nu le realizăm existenţa…

Hamsii, cartofi prăjiţi şi Michael Bolton.

Să-l asculţi în aer liber pe Michael Bolton împreună cu oltenii mult prea agitaţi e mai rău decât să te duci la un concert de-al lui fără partener. Şi mai rău de atât e să te duci acolo însoţit numai de cupluri.

Iar acum combină-le pe toate trei. ))))))))

Eh, nu-i nimic, promit să-mi amintesc doar de hamsiile reci şi cartofii prăjiţi cu pâine din faţa Prefecturii. That doesn’t sound so bad când e vorba de glumele cu Ruxi la ora 1 noaptea.

Of…

- Şi încă ceva…

- Da, spune.

- Să nu mă neglijezi niciodată, pentru că altfel o să mă îndrăgostesc de tine, şi niciunul din noi nu vrea asta. Ok?

- Ăăă… Da, cum spui tu…

- Mă, tu m-auzişi? Vorbesc foarte serios…

- Ok, ok…

Fraieru’. Mi-e teamă că o să uite ce i-am spus.

Aştept să sufăr iar.

… de ce? Că-mi place. Pentru că fericirea e rodul dragostei dintre un moment sincer şi o durere interioară surdă.

Noaptea asta n-am chef să fiu înţeleasă.

Afară plouă cu toamna mea din vis, iar în cameră-mi cântă Sade pe acorduri de un August târziu. Octombrie-i departe, la fel ca şi suferinţa care mă ţinea în viaţă. Nu-i nimic, eu le aştept pe amândouă cu braţele deschise; ştiu că ele nu întârzie niciodată.

Update (04.10): După cum spuneam… Ştiu eu ce ştiu.