Aştept să sufăr iar.

… de ce? Că-mi place. Pentru că fericirea e rodul dragostei dintre un moment sincer şi o durere interioară surdă.

Noaptea asta n-am chef să fiu înţeleasă.

Afară plouă cu toamna mea din vis, iar în cameră-mi cântă Sade pe acorduri de un August târziu. Octombrie-i departe, la fel ca şi suferinţa care mă ţinea în viaţă. Nu-i nimic, eu le aştept pe amândouă cu braţele deschise; ştiu că ele nu întârzie niciodată.

Update (04.10): După cum spuneam… Ştiu eu ce ştiu.