Dor de mine.

In noaptea aceasta mi-am recitit toate articolele postate din 18 decembrie 2008 si pana acum. Am ramas pe ganduri… Pe vremea aia nu eram eu prea fericita, insa simteam o imensa satisfactie cand vedeam ca nu sunt singura care poate c-a simtit asa, cand mi se confirma faptul ca reusesc sa imbrac in cuvinte adecvate si sentimentele altor oameni. Oameni ca mine. Oameni intruchipand un Eu universal, care pune in mod firesc intrebari, se bucura, se intristeaza sau se indoieste de un lucru.

Dorul de mine (”cea de altadata”, care livra saptamanal strainilor portia de epic) a deranjat cicatricea vizibila de nesimtire si lene instalate pe parcursul verii. Mi-e asa un dor de mine, mai precis de anumite ipostaze in care eram in trecut, dar nu-mi dau seama care, caci intr-o fractiune de secunda am acel deja-vu si-n urmatoarea fractiune dispare. Cred ca e de vina toamna asta, mereu ma bulverseaza cand vine.

O sa o resuscitez zilele astea pe Moretta. Nu va promit voua, imi promit mie.