Sentimentul, nu persoana

De cate ori ai fost fortat sa treci printr-o despartire? Sau printr-o distantare brusca fata de o persoana? Sau printr-o perioada in care, vrand nevrand, sa nu mai poti auzi nimic despre cineva? Ai simtit cum te macini pe interior, spunandu-ti ca nu ai sa poti trece vreodata peste asta, ca nu vei mai gasi o alta persoana care sa o inlocuiasca? Retine ca nu ma refer la moartea indivizilor, aia e alta mancare de peste.

Da, te chinuie initial gandul ca fara acea persoana viata ta nu va mai fi la fel, ca ai sa tanjesti ca un fraier dupa ea pentru totdeauna si ca nu vei mai fi fericit alaturi de altcineva. Iar aici ma refer nu numai la iubiti/iubite, ci si la prieteni, rude, colegi etc. Cearta cu acestia sau absenta lor efectiva din viata noastra ne da un sentiment nasol si de durata. Pesemne ca ai trecut prin asa ceva daca ai ajuns cu cititul pana aici, asa ca n-am sa mai continui a bate campii cu gratie si am sa incerc sa trec cat mai repede la subiect.

O intrebare: ai incercat vreodata sa inabusesti sentimentul ala specific imediat ce apare? Daca ai zis da, sigur ai raspuns sincer? Sa-ti amintesc eu de datile cand te-ai trantit in pat si ti-ai pus plapuma peste fata, weekendurile in care n-aveai chef de nimic, castile in care rasunau melodii de taiat vene, mometele in care realizai cat de dor iti e, dar te abtineai sa suspini ca sa nu te auda careva? Nu cred ca era nevoie sa mentionez asta, consider ca esti destul de ”mare” sa realizezi ca aceste lucruri se iau in calcul.

Se spune ca timpul le vindeca pe toate. Asa si este, chiar daca imediat dupa tragedie nu-ti vine a crede (e normal, nu poti fi altcumva decat subiectiv atunci). Chestia e sa nu trisezi, cu cat incerci sa te detasezi mai repede, cu atat mai bine. In schimb, daca tu continui sa te amagesti ca persoana poate reveni in viata ta, timpul nu-ti va transforma gandurile in amintiri decat foarte tarziu. Are Leona Lewis un vers reusit in melodia ,,Better in time”, si anume ,,It’s gonna hurt when it heals too”(,,O sa doara chiar si atunci cand se vindeca”). Asa ca nu te pripi sa spui ca nu poti uita, e normal sa nu fii izolat de catre amintiri in procesul de vindecare. Poate ca ii auzi prenumele la televizor, poate ca aveti prieteni comuni, poate ca cineva te intreaba de el/ea fara sa stie ce s-a intamplat intre voi… cu asta trebuie sa te obisnuiesti. Timpul iti va aduce noi persoane in anturaj, te va propulsa spre o activitate mai interesanta s.a.m.d. Curand vei avea alte preocupari si alte relatii.

Si in acest mod ajung la ”alte persoane”… Hai sa iti spun ceva: tie nu iti este dor de omul respectiv, tie ti-e dor de fapt de sentimentul, senzatia pe care ti-o starnea el. Oamenii nu sunt de fapt decat o ‘’stare generala”, dupa cum sustine si Noica. Nu stiu daca este corect sa spun ca un om poate fi inlocuit, insa pot afirma linistita faptul ca o stare de spirit poate fi resimtita, deja-vù-urile sunt posibile. Chiar daca nu mai poti simti parfumul individului, asta nu inseamna ca nu mai poti simti acelasi tip de afectiune si pentru un altul. Da, contextele se schimba, nimic nu poate fi reprodus fidel sau in totalitate, dar de fapt la ce ne trebuie asta? Scopul nostru este ca in timp sa ajungem la un grad si mai mare de satisfactie interioara.

Deci pana acum te-ai procopsit cu 2 vesti bune: timpul le vindeca pe toate si sentimentele pot reveni, deseori fiind resimtite mult mai intens decat inainte. Lumea nu se termina din cauza unei persoane, chiar daca tindem sa credem asta din reflex (obisnuindu-ne sa acordam mai multa atentie tragediei unui singur individ decat suferintei unei mase de oameni). E benefic pentru noi, din toate punctele de vedere, sa extragem si partea buna a lucrurilor: experienta ne-a oferit o lectie. Mica, mare, profunda sau nu, este o lectie, se adauga la CV-ul nostru intrapersonal. Daca tu crezi ca ai pierdut intr-o situatie, atunci ai grija sa nu pierzi si lectia.