Viata mea nu se compune din lucruri intregi, ci din fragmente de capodopere. Mi-a luat o perioada de 17 ani si jumatate ca sa inteleg asta.
De exemplu, ziua asta a fost distractiva rau, chiar daca nu mi s-a intamplat nimic important pe parcursul ei: nicio nota in catalog, nicio absenta adaugata la colectie, nicio experienta extraordinara. Am dormit bustean, nu m-am mai trezit devreme ca sa invat la fizica, am ajuns la scoala pe la 8 fix, am intrat in clasa ca nesimtita pe la jumatatea orei si m-am asezat in banca.
De obicei iau aminte la vorbele batranilor, mai ales in momentele cand tinerii dau ochii peste cap si nu vor sa fie atenti; probabil pentru ca, in fond si la urma urmei, ma consider o tipa de moda veche. Nu mi s-a intamplat pana acum sa am ore de romana plictisitoare, mai ales cu suplinitori, care intotdeauna s-au dovedit a fi interesanti prin simplul fapt ca au un stil de predare si idei diferite de ale profesorului de la clasa. Primele 2 ore de azi s-au dovedit a fi insa contrariul asteptarilor mele. Nu numai ca m-am plictisit teribil la ele, dar am si dormit pe tot parcursul celei de-a doua.
Istoria si fizica au decurs destul de bine, mai ales fizica, in privinta careia nu cred ca trec fara o corigenta macar pe unul din semestre. Intr-un fel ma bucur, e un fel de pata dinamica in viata mea de liceu (numai eu tin minte cat par mi-a cazut anul trecut si cum faceam abdomene la ora 4 noaptea ca sa am energia necesara continuarii exercitiilor la matematica, la care aveam deja doi de 3 si un profesor mult prea cinstit si malnutrit ca sa-mi dea note din burta).
In pauza urmatoare m-am plimbat prin curtea liceului, incercand sa strabat si locurile de prin spate, pe la camin, pe la fostu bazin de inot… Mi-am oferit cu 10 minute mai multa relaxare, timp in care ma gandeam daca sa raman la ultimele doua ore de engleza sau nu. Eh… Engleza e genu’ de ora la care poti sa nu te duci, nu ti se pune absenta, insa e cam mare pacat sa pleci, nu stii niciodata cand il poti nimeri pe prof intr-o dispozitie buna astfel incat sa te prapadesti de ras la ora lui. Are poante noi de fiecare data. In cazul meu, decizia de a ma duce la ore azi a fost una corecta, pare-se ca a invatat si el in sfarsit numele meu si ma solicita la glume exercitiile de la clasa. Pentru o nou-venita in liceu, chestia asta e de foarte bun augur. A fost o zi chiar ok la scoala. Azi toata lumea a fost cam naughty, ca era vorba de baieti, fete, chiar si de profi… Chiar si eu, nu stiu de ce, azi parca a plutit aerul ala de degajare in aer.
Ador sa ascult muzica in casti cand ma duc cu 2R-ul acasa. Am observat chiar si un baiat interesant in autobuz; era brunet cu ochii caprui, genul neras de 2 zile (asa cum imi place mie), cred ca era tipul rockerului ascuns care se rezuma doar la a purta haine simple dar de calitate, inchise la culoare si al naibii de curate. N-a coborat insa in aceeasi statie cu mine, damn!
Acasa m-a asteptat patul. Imi pare rau de el, l-am neglijat in favoarea calculatorului. Pe la ora 5 asa ma pomenesc ca mi-a umblat un dobitoc in contu de pe hi5; incercand sa imi amintesc pe ce calculator am intrat ultima oara si-am uitat sa ma deloghez, ma trasneste ideea celui de la scoala (in timpul orelor de info). ”La naiba”, ma gandesc eu, ”pana la urmatoarea ora intra cinspe mii de oameni in contu meu”. Mi-am schimbat parola si, nervoasa, mi-am sters toate descrierile si majoritatea pozelor. E prima oara cand mi se intra pe un cont pe ascuns; urasc sa pierd controlul asupra situatiilor, sunt fanatica pe tema asta a lucrurilor personale, nu-mi amintesc sa fi impartasit niciodata si nimanui vreo parola de-a mea decat in situatii extreme in care aveam nevoie sa accesez o informatie si eram la distanta. Iar apoi as fi schimbat imediat parola, n-as fi lasat nimic la voia ”increderii” pentru ca, hmm, you never know…
Azi trebuia sa ma duc la sala pe la 7, dar m-a rugat mama sa ii duc umbrela la serviciu, asadar am deraiat nitel de la ruta obisnuita. S-a facut 7 si douazeci si mi s-a acrit de dusu’ la sala, m-am intors la mama sa ii las geanta mea cu haine si apoi am purces la o promenada pe Calea Bucuresti pentru o jumatate de ora. Am mers cu castile in urechi, sunt innebunita dupa plimbarile in pas grabit sau domol, in functie de beat-ul melodiilor pe care le ascult. Seara asta m-am simtit tare bine, desi ascultam o melodie mai siropoasa imi venea sa rad, treceam pe langa trecatori si ma feream sa nu bufnesc in ras si sa se creada ca e din cauza fetelor lor morocanoase. Desi trebuia sa ma intorc inapoi cand ajungeam la Universitate, am continuat drumul cam pana in centru, la Mercur, unde m-am intalnit cu un fost coleg de clasa si o fosta colega de scoala. Amandoi veneau de la meditatie de la desen si am profitat de intoarcerea alaturi de ei. Ce chestie, parca ieri imi faceam planuri ca o sa incep si eu dintr-a 11-a meditatiile pentru arhitectura, imi dorisem sa dau acolo timp de 4-5 ani, dupa care m-a apucat nebunia asta cu U.N.AT.C.-ul… Na, asta-i viata, sper totusi sa nu pierd legatura cu ei si sa mergem impreuna cu trenul la Bucuresti in fiecare sambata, incepand de anul viitor.
Am intarziat sa o iau pe mama de la servici, era de asteptat, ma apucasem la taclale; caci am lasat in spate colegi cu care mi-am format amintiri foarte frumoase, era normal sa intreb cum o mai duc ei cu scoala, mai ales cu profesorii cu care ma chinuiam si eu cu nici macar un an in urma.
Acasa m-am asezat la bucatarie si am savurat o ciocolata calda in timp ce o priveam pe mama pregatindu-mi ciulama cu carne. Azi am vorbit despre mancare la ora de engleza si nu mai stiu cum a ajuns profu’ sa ne intrebe de ciulama. ”Mamaaaa, ciulama, de cand n-am mai mancat asa ceva!”. Mi-am amintit instantaneu de serile de la casa parohiala, de perioada copilariei, cand imi gatea bunica, iar ciulamaua era asa fierbinte incat ma ardeam la limba pentru ca nu puteam sa astept sa se raceasca, atat de buna era… Ei bine, seara asta am simtit iar gustul ala bun; m-am mirat ca mama mi-a gatit asa ceva asa repede, insa a recunoscut ca a facut totul din nostalgie, nici ea nu mai tinea minte cand a savurat ultima oara asemenea delicatesa.
Acum ma apucasem sa scriu chestia asta, ea deja trase cu ochiul la cateva randuri, din pacate la faza cu posibila corigenta la fizica, asa ca imi luai cateva scatoalce tandre. Am vazut ieri seara un film cu Susan Sarandon pe HBO (apropo, o ador pe femeia aia!), se numea parca ”Anywhere But Here” si era vorba despre o adolescenta chinuita de scorpia de maica-sa, intruchiparea adulta a ADHD-ului, care visa sa scape de viata obscura din Bay City si sa ajunga cineva intr-un oras mare, tarand-o pe fie-sa peste tot. Relatia dintre cele doua semana pe alocuri foarte mult cu cea dintre mine si maica-mea (inclusiv faza cu scorpia…).
Viata-i frumoasa, lumea-i complexa si… interesanta (hai, treaca de la mine!), iar Florin banuiesc ca a fost satisfacut din punct de vedere al nevoii de naratiune. N-am mai incercat de mult timp, poate ma insel si adevarul e ca nu am avut niciodata o tentativa clara de a imi expune jurnalul detaliat al unei zi… Sper oricum sa va saturati, iar daca nu, m-as bucura sa mai fac asta o data, e singura metoda prin care pot scrie un articol de vreo 1400 de cuvinte fara sa necesit prea multa inspiratie.
Şi mai rău de atât e să te duci acolo însoţit numai de cupluri.
))))))))
